Permis de exploatare balastiera

Permisul de exploatare este documentul ce ofera dreptul la exploatare a unui perimetru a carui coordonate topo-grodezice sunt cunoscute. Permisul de exploatare este emis de Agentia Nationala Pentru Resurse Naturale (ANRM) Bucuresti. Valabilitatea acestuia este de 1 an contractual fara drept de prelungire. Pe langa dreptul la exploatare a unui perimetru mai este nevoie de dreptul la proprietate (contract de vanzare-cumparare, contract de inchiriere, etc). Prin urmare poti avea permis de exploatare pe un teren ce nu iti apartine si poti fi proprietar de drept al terenului dar nu il poti exploata.

Pentru a deschide o balastiera, pe langa permisul de exploatare mai e nevoie de: autorizatie de mediu, autorizatie de gospodarirea apelor si autorizatie de construire (constructie).

Dupa ce a fost identificat terenul pentru deschiderea balastierei, procedura de autorizare este urmatoarea:

1. Certificatul de urbanism - in baza unui memoriu tehnic si a actelor de proprietate se obtine certificatul de urbanism de la primaria in raza careia este localizat perimetrul de exploatare. Acesta este actul de informare in care sunt precizate toate avizele/acordurile necesare autorizarii investitiei.

2. Avizul de ape si acordul de mediu – in baza certificatului de urbanism se fac demersurile pentru obtinerea avizului de ape si a acordului de mediu.

3. Adrese Ape, Mediu, Culte si verificarea perimetrului la ANRM – in paralel cu punctele 1 si 2 se face verificarea perimetrului in conformitate cu Legea Minelor.

4. Garantia de refacere a mediului – se inainteaza catre APM si CITANRM Anexa 5 cu lucrarile de refacere a mediului precum si planul si proiectul tehnic de refacere a mediului. Garantia pentru refacerea mediului este de cca 1 leu/mp.

5. Permisul de exploatare – se depune la ANRM documentatia pentru obtinerea permisului de exploatare cu anexele scrise aferente (aviz ape, acord mediu, adrese verificare perimetru, acord drum, anexa 5, etc.).

6. Autorizatie de mediu si autorizatie de gospodarirea apelor – dupa obtinerea permisului se face demersul pentru obtinerea celor doua autorizatii.

7. Autorizatie de constructie – ultima faza este obtinerea autorizatiei de construire in baza documentatiei DTAC intocmite de un arhitect. Pentru acesata faza este necesara rezolvarea problemelor de cadastru a terenului (daca exista), scoaterea din circuitul agricol (in baza notei de calcul realizata de OSPA), plan vizat OCPI, etc.

Cat costa deschiderea unei balastiere?

Pentru un teren de 5 ha, in cazul in care utilajele sunt in proprietatea beneficiarului, costul total se ridica la cca 750.000 euro. Acest cost reprezinta deschiderea balastierei cu toate texele incluse, inclusiv achizitia terenului (cca 1 euro/mp), costul de exploatare (cca 1 euro/tona) si plata redeventei miniere (0,5 euro/mc). Pentru obtinerea sorturilor mai este necesara o statie de sortare si un concasor, investitie ce se poate ridica la 2.000.000 euro.

Nisipul si pietrisul (balastul) reprezinta o resursa minerala epuizabila. Principala sursa de nisip si pietris este reprezentata de terasele raurilor – terase ce s-au format in cateva milioane de ani. Datorita costului transportului, ce uneori este mai mare decat costul balastului, se impune identificarea resursei la distante foarte mici de investitii (cca 2 km).

Datorita costului ridicat de deschidere a unei balastiere, multe companii ocolesc legea. O exploatare ilegala este de cele mai multe ori si irationala, iar mediul are cel mai mult de suferit. De mentionat este ca exploatarea fara permis sau fara autorizatie de constructie este caz penal si se pedepsete cu amenda penala sau inchisoare.

Unul dintre avantajele exploatarii balastului este realizarea de lacuri piscicole si agrement situate in zonele limitrofe oraselor. Aceste zone sunt reglementate prin PUZ de catre arhitectul orasului si pot reprezenta o oaza de relaxare pentru populatie sau lacuri de piscicultura intensiva.


Pentru mai multe detalii vizitati www.geosd.ro